Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că serviciul de urgență SMURD trebuie să treacă de la Ministerul de Interne la Ministerul Sănătății. Este pentru prima oară când Rafila, aflat într-o relație rece cu Raed Arafat, cere o astfel de transformare radicală a serviciilor medicale de urgență. Rafila a afirmat că este nevoie de politici de sănătate care să nu țină cont de numele persoanelor care ocupă funcții.
„La DSU sunt profesioniști, e domnul Arafat, dar evident discutăm de o activitate medicală, iar responsabilitatea în fața opiniei publice și a lumii medicale este a Ministerului Sănătății. Sunt partenerii noștri, SMURD e o structură a DSU care și-a făcut foarte bine datoria, dar integrarea serviciilor de urgență cu celelalte servicii medicale e absolut necesară pentru că nu funcționează separat. Ele funcționează integrat. Trebuie să fie o politică de sănătate care să nu țină cont de numele persoanelor care ocupă funcții la un moment dat”, a declarat ministrul Rafila, într-o conferință de presă.