PSD este primul partid de pe scena politică locală care își reia conferințele de presă. Și așa cum era de așteptat, pentru un partid carea cum este în opoziție, tema a fost cât de slabă este guvernarea PNL, care încearcă să pună căderea economică doar pe seama pandemiei.„Pandemia a avut, într-adevăr, un impact negativ asupra economiei, dar trebuie de văzut de ce. Scriptic au alocat 3,5% din PIB pentru a relansa economia în țara noastră, ultima țară din Uniunea Europeană, celelalte țări fiind toate, excluzând Germania și celelalte țări Superdezvoltate, undeva între 12%-15%-20%”, a declarat Marius Budai.
Deputatul Marius Budăi, președintele executiv al PSD Botoșani și unul din membrii comisiei care analizează activitatea din punct de vedere economic, a lansat un val de acuzații bazate pe perioadele de creștere economică din ultimii ani, care, în general se supun peste cele de guvernare ale PSD. El a făcut abstracție însă de faptul că perioadele în care liberalii sau democrat-liberalii au guvernat au fost perioadă de criză, iar în cele mai multe cazuri nu aveau legătură cu performanțele politicilor interne, care într-adevăr pot deschide discuții dacă au fost sau nu cele mai eficiente și corecte din punct de vedere economic. „Orice suprapunere vreți dumneavoastră să facem putem face. Putem face și suprapunerea de vină. Înseamnă că atunci când vine PNL-ul în România e criză, iar când vine PSD-ul nu”, a spus Marius Budăi, respingând ideea că social-democrații fug de guvernare când se arată nori negri la orizont pasând-o liberalilor ca să-și rupă gâtul.
Fostul ministru al Muncii a mai atacat guvernul și pentru faptul că România este singura țară din regiune cu rating negativ, folosindu-se doar de ceea ce i-a convenit din raportul Standard and Poor’s, nu și faptul că „România, prinsă în capcana cheltuielilor pe măsură ce populiştii forţează măsuri care risca retrogradarea ţării în junk”.
„Dacă dumneavoastră credeți și susțineți că majorarea pensiilor și a alocațiilor sunt măsuri populiste este opinia dumneavoastră, nu este și a noastră… A spus FMI-ul de foarte multe ori și am demonstrat FMI-ului când eram președinte la Comisia pentru buget că tot ceea ce au prognozat dumnealor de creșterea economică a fost ireal și de parte de cifrele realizate și nu prognozate”, a replicat Marius Budăi, lansând un atac la adresa ministrului Muncii, Violeta Alexandru, pe care a numit-o „ministrul nemuncii sau al șomajului”.